Turneul de calificare la care naționala feminină de handbal va încerca să își asigure prezența la Jocurile Olimpice de la vară, va fi organizat în Muntenegru.
Federația Internațională de Handbal a anunțat că această țară a fost desemnată să găzduiască turneul preolimpic numărul 3, la care vor participa România, Norvegia, Muntenegru și Coreea de Nord.
Cele 3 gazde ale acestor competiții s-au ales prin vot secret, într-un Consiliu al IHF.
Turneele preolimpice se vor desfășura între 20 și 22 martie, iar la Jocurile Olimpice din Japonia vor ajunge doar primele două clasate din fiecare dintre cele 3 grupe.
Cel cu numărul 1 va fi în Spania și va reuni reprezentativele țării gazdă, Suediei, Senegalului și Argentinei.
Cel de-al 2-lea este găzduit în Ungaria, a cărei echipă se va bate cu Rusia, Serbia și China.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt calificate momentan 6 echipe: Japonia, Franța, Brazilia, Angola, Coreea de Sud și campioana lumii, Olanda.
Amintim, selecționerul României – suedezul Tomas Ryde, ar putea fi demis luni, din cauza evoluției slabe a handbalistelor “tricolore” la Campionatul Mondial de la începutul lunii.