Confidenţialitate

Natalia Gavriliță, premierul Republicii Moldova, la Europa FM: „Cel mai greu a fost să facem acest efort pe timp de război. A contat ajutorul României”

Într-un interviu în exclusivitate pentru Europa FM, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, spune că cel mai greu în procesul de convingere a liderilor europeni să acorde țării sale statutul de candidat la UE a fost ca liderii de la Chișinău să lucreze la maratonul diplomatic pe timp de război.

În interviul exclusiv acordat Europa FM, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, mai spune că ajutorul României a contat foarte mult în acordarea statutului de țară candidată la UE, mai ales că țara cevină are foarte mult de suferit din cauza invaziei ruse în Ucraina:

„Cel mai greu a fost să facem progres pe calea reformelor europene și să întreprindem acest efort diplomatic pe timp de război în regiune și cu mai multe crize care s-au suprapus. Este o perioadă foarte complicată, cauzată de războiul din Ucraina, am avut criza refugiaților, un val foarte mare pe care a trebuit să-l gestionăm cu inimă și professionalism, după care ne confruntăm de mai mult timp cu o criză energetic, avem o inflație foarte înaltă, acest război a perturbat lanțurile logistice, este o perioadă complicată pentru toată lumea dar Moldova este cea mai afectată țară din punct de vedere economic după Ucraina.

Să combinăm acest pompierism administrativ cu o viziune pe termen mediu și lung și un efort pentru viitorul țării a fost complicat din toate punctele de vedere dar am reușit pentru că avem prieteni foarte buni. Mai greu a fost că convingem că avem o fereastră istorică de oportunitate pe care n-o putem rata și chiar dacă există procese care necesită reformare în interiorul Uniunii Europene, oricum acest proiect de pace și de stabilitate trebuie să aibă o extindere geopolitică dacă vreți în acest moment.

A fost greu dar ne-a fost mai ușor pentru că am avut prieteni adevărați alături și vreau neapărat să mulțumesc României, să-i mulțumesc președintelui Iohannis, domnului prim-ministru Ciucă și tuturor celor care ne-au ajutat pe parcursul anilor și mai ales în ultimele luni în parcursul nostru european.”

Citește și: Prim-ministrul Republicii Moldova, pentru Europa FM: „Aveam 22 de poduri cu România înainte de al Doilea Război Mondial, acum avem doar 6”

România, un aliat important al Republicii Moldova în drumul spre UE

Întrebată ce poate face România pentru a ajuta Republica Moldova în a deveni țară membră a Uniunii Europene, Natalia Gavriliță a răspuns:

„Avem nevoie să construim poduri la propriu și la figurat, avem nevoie să ne apropiem în toate domeniile. Este un lucru foarte interesant, înainte de al Doilea Război Mondial aveam 22 de poduri care ne uneau și acum avem doar 6. Acum lucrăm împreună cu Guvernul României să încercăm să punem poduri flotante acolo unde putem, să gestionăm criza logistică cu care ne confruntăm dar acest poduri sunt necesare.

Trebuie să construim poduri care ne unesc, drumuri care ne unesc, linii electrice de înaltă tensiune, în toate domeniile, începând de la expertiza pe care ne-o poate oferi România până la contactele dintre persoane și evenimente culturale, deci în toate domeniile, nici nu-mi ajunge timp să le enumăr. România în ultimele luni ne-a fost alături, am semnat mai multe acorduri importante, ne oferă asitență financiară, expertiză și acest lucru trebuie să continue și să-l intensificăm.”

Un ajutor oferit deja Republicii Moldova a constat în faptul că mulți locuitori de peste Prut au și cetățenie română

Iar mulți dintre ei au acumulat experiență la noi înainte de a merge din nou în țara vecină și a ajuta țara din diverse funcții cheie, mai spune premierul de la Chișinău:

„Cu siguranță a contat, am avut mulți oameni care s-au implicat în procesul de finalizare a răspunsurilor noastre la chestionar. Avem persoane care ne ajută în ministere, în autorități publice, în întreprinderi de stat. Evident că avem oameni care au lucrat în diaspora, au acumulat experiență și au venit acum chiar și în Guvern. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a lucrat mulți ani în România înainte să revină acasă și să preia acest portofoliu foarte important pentru noi. Cu siguranță vom continua acest efort să mobilizăm toate forțele și să aducem o viață mai bună pentru cetățenii noștri.”

Natalia Gavriliță a vorbit în exclusivitate la Europa FM și despre pașii pe care trebuie să-i facă Republica Moldova în calea spre aderarea la Uniunea Europeană

„Trebuie să începem cu implementarea acțiunilor din opinia Comisiei, sunt mai multe obiective legate de reforma justiției, combaterea corupției, consolidarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor omului care trebuie detaliate și pe care trebuie să arătăm progres. Va fi o evaluare la sfârșitul acestui an și pe partea a doua a chestionarului și pe aceste condiții.

Vom munci acum să deschidem negocierile cu Uniunea Europeană pe toate cele 33 de capitole și vom munci în primul rând pentru că acesta este mandatul pe care ni l-au dat cetățenii noștri în alegerile prezidențiale și parlamentare. Am avut un vot clar pro-european și ne bucurăm mult că avem această decizie care ne ancorează acum într-un proiect național de dezvoltare, un proiect de țară și vom face totul posibil ca să accelerăm dezvoltarea noastră pe această cale.”

Ascultați interviul integral cu Natalia Gavriliță, premierul Republicii Moldova:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Facebook / Natalia Gavriliță

Citește și: Maia Sandu: Este rușinos că în 30 de ani Republica Moldova nu s-a conectat energetic cu România | AUDIO

Te-ar mai putea interesa și: Maia Sandu: Republica Moldova cere ajutorul României pentru a găsi miliardul de dolari furat din băncile sale | AUDIO