Reprezentanții Agenției spațiale americane anunţă că pe unul dintre sateliţii naturali ai planetei Jupiter au fost descoperiți vapori de apă. Pe acest corp ceresc, numit „Europa”, ar putea fi găzduite forme de viață, cred experții amintiți.
În sistemul nostru solar există mai mulți sateliți care conţin apă sub suprafeţele lor, precum Enceladus, al planetei Saturn, sau Ganymede, Callisto și Europa, sateliți ai lui Jupiter.
Al patrulea ca mărime dintre sateliţii lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul solar, Europa este acoperit cu o scoarţă de gheaţă, sub care ar putea să se afle un ocean intern de apă lichidă. Oamenii de ştiinţă consideră că, din acest motiv, satelitul ar putea să găzduiască forme de viaţă.
O echipă de cercetători de la NASA a examinat satelitul Europa cu ajutorul observatorului din Hawaii. Specialiștii au descoperit vapori de apă generați o singură dată pe parcursul a 17 zile de observații, dar această dovadă a fost considerată suficientă.
Potrivit comunicatului NASA, „au detectat suficientă apă ieșind din scoarța Europei (2.360 de kilograme pe secundă) pentru a umple un bazin olimpic în câteva minute”.
Agenția spațială americană pănuiește să trimită o misiune de explorare a satelitului, Europa Clipper, în jurul anului 2025.