Nadia Comăneci, gimnasta de 10 a României, a ținut să-i transmită un mesaj de felicitări și încurajări lui David Popovici, în urma peformațelor extraordinare de la Campionatul Mondial.
Nadia Comăneci spune în mesajul video că l-a întâlnit pentru prima oară pe David Popovici atunci când acesta a participat, în urmă cu mai mulți ani, la un concurs de natație, pe care l-a și câștigat:
„Cu ani în urmă, am avut deosebita plăcere de a participa la premierea unui concurs de natație juniori, la București. Câștigătorul, nimeni altul decât micuțul David Popovici. Felicitări, David, ție, antrenorilor, părinților și Federației pentru rezultatul fabulos la Campionatele Mondiale de Natație, după ani de muncă, disciplină și reziliență.”
Fosta mare gimnastă spune că meritul lui David Popovici este de fapt meritul întregii echipe. Despre înotător mai spune că îl va revedea la Paris, în 2024, o aluzie la Jocurile Olimpice ce vor avea loc în capitala Franței peste doi ani:
„Este un merit al unei echipe întregi care a fost și este alături de tine. Succes în continuare, să fii o inspirație pentru generația de astăzi. Cu siguranță ne revedem la Paris în 2024.”
Foto: Facebook – Nadia Comăneci / David Popovici