Confidenţialitate

N. Dan: Încă nu știm cât va fi subvenția pentru căldură în București | Avem doar prețul de productie de la ANRE

După data de 1 noiembrie, adică în câteva zile, vom afla cât va plăti Primăria Capitalei, subvenția pentru gigacalorie în această iarnă, și implicit și cât vor avea bucureștenii de plătit diferența de bani. Asta pentru că, deocamdată se știe doar prețul stabilit de ANRE, care reprezintă prețul de producție și care e mai mare cu 123 față de anul trecut.

ANRE s stabilit că fost majorat până la 329 lei plus TVA pe gigacalorie, față de 206  lei cât costa anul trecut, doar pretul productiei.

În prezent, costul total al gigacaloriei se calculează astfel: 206 lei  la care s-au adăugat 220 de lei pentru distribuţie şi transport, plus TVA de 19%, rezultând un preţ de 506 lei pentru gigacalorie. Din acest preţ de 506 lei, populaţia a plătit 164 de lei, restul de 340 de lei fiind suportat de PMB.

Însă pentru a putea stabili valoarea subventiei din acest an, primăria generală așteaptă și prețul transportului, stabilit de Termoenergetica.

În plus, TVA-ul se va mișora de la 1 ianuarie pentru producţia şi pentru transportul de energie termică.

“TVA în acest moment este 19% – general, pentru toate activităţile – şi 5% pentru anumite activităţi. Conform unei legi din această vară, începând cu luna ianuarie TVA va fi de 5% pentru producţia şi pentru transportul de energie termică. Deci o să avem o diminuare din punctul de vedere al TVA. Adică, începând cu 1 noiembrie va fi 329 de lei + 19%, iar din ianuarie o să fie 329 plus 5%”, a explicat Nicușor Dan.

Edilul subliniază că primăria poate suplimenta buget alocat subvenției cu cel mult 200 de milioane de lei. “În acest moment, subvenţia anuală pe care PMB o plăteşte este de 950 milioane de lei si mai poate suplimenta pana la 200 de milioane de lei din bugetul local.  El a subliniat însă că ar fi nevoie de o subvenției mai consistentă, care să vină de la Guvern, pentru a reduce presiunea pe bugetele locale.

În concluzie, Nicușor Dan dă asigurări că iarna aceasta ” în iarna 2021-2022, va fi puţin mai bine decât iarna trecută, cu avariile inerente. Vom avea căldură puţin mai bine decât anul trecut”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Recent, primarul general Nicușor Dan estima la Europa FM că gigacaloria va costa peste 100 de lei, însă cel mai probabil pretul mai fi mult mai mare, din moment ce doar noul tarif de productie stabili de ANRE e din start mai mare cu 123 de lei față de cel de anul trecut.