Confidenţialitate

Muzeul Național de Istorie a României va fi deschis pentru public de luni, 1 iunie. Care sunt regulile de vizitare

Muzeul Național de Istorie a României va fi deschis pentru public luni, 1 iunie 2020, de Ziua Internațională a Copilului, conform programului obișnuit de vizitare 10:00 – 18:00.

Cu această ocazie, de ziua lor, copiii vor beneficia de gratuitate.

Accesul în muzeu se va face cu respectarea unui set de reguli stabilite conform Ordinului de Ministru nr. 2855 din 15/05/2020, menite să contribuie la protecția vizitatorilor și a personalului muzeului, și anume:

– se permite accesul vizitatorilor numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului; nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului;
– accesul este permis în grupuri de maximum 3 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii);
– accesul grupurilor se face la un interval de 5 minute; persoanele și grupurile care au realizat programări, telefonic sau prin e-mail, având prioritate;
– atât la intrarea în muzeu, cât și în expoziții se vor utiliza dozatoarele cu dezinfectant;
– căile de acces, precum și sensul de circulație în interiorul muzeului au fost diferențiate conform semnalizărilor de separare a fluxurilor: intrare / ieșire, iar spațiul expozițional delimitat prin realizarea unor trasee pe care publicul este rugat să le urmeze. De asemenea, vizitatorii sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile personalului.
– în interiorul muzeului se va păstra distanța de 1,5 metri între vizitatori;
– vizita va fi limitată la un interval de timp de cel mult 2 ore;
– în spațiul expozițional se pot afla concomitent 100 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual și progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expozițiile au părăsit muzeul;
– în intervalul orar 13.30 -14.00 se va realiza igienizarea spațiului expozițional;

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR)
, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului. Clădirea a fost construită între 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Al. Săvulescu (1847–1902), având drept sursă de inspiraţie Palatul poştelor federale din Geneva.

În prezent, MNIR prezintă publicului două mari expoziţii permanente – Tezaur Istoric și Lapidarium – Copia Columnei lui Traian, precum și o serie de expoziții temporare: Aurul împăraților chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecția Dong Bo Zhai, 1989 – 30 de ani după…, precum și micro-expoziția Omnia Amor Vincit! Avatarii iubirilor de odinioară
În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3.000 de piese deosebite (unele unicat), realizate din metale şi pietre preţioase aparţinând unor civilizaţii care au existat – de-a lungul timpului – pe teritoriul actual al ţării noastre sau ilustrând evenimente şi activitatea unor personalităţi istorice din vremurile trecute.

Coroana de Oțel a regilor României, coroana Reginei Maria, brățările din aur ale dacilor, coiful de la Coțofenești, rhytonul de la Poroina Mare, Tezaurul de la Pietroasele, Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Horeze sau perechea de statuete antropomorfe neolitice descoperite la Cernavodă – „Gânditorul” și „Femeie șezând”sunt doar câteva dintre piesele care pot fi admirate aici.

Expoziţia permanentă Lapidarium este amenajată într-o clădire special construită la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut, astfel încât să poată fi expusă aici copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian şi copii după scenele reprezentate pe acest monument excepţional al antichităţii, cât şi monumente epigrafice şi arhitectonice datând din epoca antică şi din Evul Mediu, toate plasate într-o expunere cronologică. Astfel, sunt prezentate monumente civile (acte, decrete, monumente onorifice), religioase (monumente funerare şi votive), sculptură şi elemente decorative şi de arhitectură.

Prin colecţiile sale, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre.

Tariful de acces pentru vizitarea expozițiilor este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru seniori.