Carnaval pe gheață și „nopți albe” la inaugurarea Muzeului Sportului și Turismului Montan, la Brașov. De vineri până duminică, organizatorii au pregătit mai multe evenimente speciale pentru primii vizitatori ai muzeului.
În acest weekend, la Centrul de Agrement Olimpia, se deschide Muzeul Sportului și Turismului Montan. Inaugurarea este marcată de un carnaval pe gheață, unde toți doritorii au gratuitate dacă vin costumați. Carnavalul este programat vineri, la ora 18:00 și încheie seriile acestui sezon de pe patinoarul de sub Tâmpa.
Petrecerea pe gheață este continuată cu „nopți albe” la muzeu. În fiecare zi din acest weekend, programul de vizitare începe la 16:00 și se întinde până la ora 02:00 dimineața. Sunt pregătite expoziții, ateliere, dar și spectacole cu cântece de munte.
Toți vizitatorii muzeului beneficiază de intrare liberă în acest weekend.
Sursa foto: Facebook / Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan