Confidenţialitate

Musulmanii din toată lumea celebrează Ramazan Bairamul

După o lună de purificare spirituală, numită şi luna postului, a fericirii și a iertării, timp în care credincioșii s-au abținut de la mâncare și de la potolirea setei de la răsăritul soarelui și până la răsăritul primei stele, musulmanii sărbătoresc Ramazan Bairamul.

 

Sărbătoarea durează trei zile. Potrivit tradiției, de Ramazan Bairam, credincioșii petrec alături de cei dragi în bucurie și voie bună, dar totodată trebuie să-i ajute pe cei sărmani.

 

De pe mesele îmbelşugate nu lipsesc baclavalele. Tocmai de aceea, bairamul este numit și sărbătoarea dulciurilor.

 

În România, sunt aproximativ 100.000 de musulmani. Respectând tradiţia, şeful Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Muurat, adresează credincioşilor musulmani tradiţionala urare „Ramazan Bayram fericit!”.