Confidenţialitate

Mureș: Sâmbătă seara s-a constatat că sunt cu mult mai puține buletine de vot decât numărul de votanți

Deja încep să apară probleme la mai multe secții de votare din țară. O situație deosebită este în județul Mureș, unde s-ar putea să nu fie suficiente buletine de vot pentru toți alegătorii.

Aseară s-a constatat că sunt cu mult mai putine buletine de vot decât numarul de votanti. S-au tipărit peste noapte, însă nu pot fi distribuite.

Singura soluție pentru ca buletinele de vot să fie suficiente ar fi o prezență scăzută la vot.

Prefectura Mureș a tipărit buletinele de vot în funcție de cifrele de la Registrul Național al Alegătorilor, în care figurează mai puține persoane cu drept de vot, nu după cifrele pe care le are Biroului Electoral de Circumscripție Județeană. Greșeala a fost sesizată aseară târziu. Prefectul a dispus să fie tipărite buletine de vot suplimentare. Însă, acestea nu pot fi distribuite, așa că sunt ținute sub pază la Instituția Prefectului. Potrivit președintelui BEJ, după orele 24 nu mai puteau fi distribuite, așa că a cerut o soluție din partea Biroului Electoral Central.

În Târgu Mureș nu au fost îndepărtate afișele electorale de pe domeniul privat, așa cum prevede legea. Astfel, în vitrinele magazinelor, chiar în apropierea secțiilor de votare, există afișe cu candidați. Reprezentanții Biroului Electoral Municipal au ridicat din umeri. „Dacă-i privat, noi nu avem ce face”, au spus ei.