Confidenţialitate

MUREȘ: Localnici din Târnăveni, amendați pentru participarea la o adunare de stradă

Poliţiştii mureșeni au intervenit, luni seara, în cartierul Dezrobirii  din orașului Târnăveni, unde mai multe persoane se adunaseră  pentru a ascultau muzică la volum ridicat.

19 persoane au fost identificate și amendate.

Polițiștii au au intervenit în zonă ca urmare a unor sesizări de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

“La faţa locului, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în afara locuinţelor, se aflau mai multe persoane, care nu respectau prevederile legale instituite în această perioadă, prin faptul că se aflau constituite în grupuri şi totodată tulburau ordinea şi liniştea publică, ascultând muzică la o intensitate ridicată. Forţele de ordine le-au solicitat intrarea în locuinţe, aceştia manifestându-şi nemulţumirea cu privire la obligaţia de a rămâne în locuinţe”, anunță Poliția Mureș.

În urma intervenţiei, toate persoanele au intrat în locuinţe.

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare adoptate în perioadă stării de urgență şi a Legii 61/1991.