Confidenţialitate

Municipiul Arad intră sub restricțiile specifice zonei roșii, de luni | AUDIO

Municipiul Arad intră sub restricțiile specifice zonei roșii începând de luni. Acest lucru înseamnă că mai multe activități se pot desfășura cu mai puține persoane, iar accesul se face certificatul digital în mai multe domenii.

Municipiul Arad a crescut de la incidența de 2 la 3 cazuri la 1.000 de locuitori în mai puțin de 1 săptămână.

Dacă lunea trecută avea încă incidență mai mică de 2, marți a urcat la 2,04, iar sâmbătă la a ajuns la 3,19. În aceste condiții, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a decis imprelemtarea restricțiilor specifice incidenței mai mari de 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Măsurile se vor aplica până pe data de 10 octombrie, dacă rata incidenței nu va ajunge să depășească valoarea 6, situație în care se vor introduce imediat măsuri mai dure.

Șeful Direcției de Sănătate Publică Arad, dr. Horea Timiș:

”Alături de municipiul Arad în zona roșie au mai intrat și comunele Semlac, Păuliș și Secusigiu. Comunele Seleuș, Petriș, Covăsinț și orașul Sântana trec în scenariu galben”.

În orașul Lipova se vor aplica mai multe măsuri pentru că incidența este mai mare de 4 cazuri la 1.000 de locuitori, fără a ajunge însă la 6. La Ignești și comuna turistică Moneasa se vor aplica restricții și mai dure, pentru că a fost depășită incidența de 6 cazuri la 1.000 de locuitori, printre care inclusiv măsurile suplimentare din zilele de vineri, sâmbătă, duminică, prin care magazinele se închid la ora 18, iar libera circulație este restriciționată de la ora 20, fără motive bine justificate. Mai multe, restaurantele cafenele nu mai pot funcționa în interior.

Cea mai recentă raportare a autorităților (cea de duminică) arată că în județ sunt active 1479 decazuri de COVID19, dintre care 185 de persoane sunt în spital, iar 1294 în izolare la domiciliu.

22 dintre cele 78 de localități ale județului Arad sunt în zona roșie, iar 13 sunt în zona gablenă. Cele mai mari incidențe – 7,28 și 7,23 – sunt în Ignești și comuna turistică Moneasa. Cele 2 comune au în total 11 cazuri de îmbolnăviri, însă au și populație mică, ceea ce face ca rata de incidență să fie mare)

În 69 dintre cele 78 de localități ale județului Arad există, în acest moment, cel puțiin 1 caz de COVID19. Cele mai multe, 586, sunt în municipiul Arad.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ciprian Boițiu