Cincizeci de muncitori vietnamezi lucrează la unul dintre cei mai importanți producători de pavaje din România, care are sediul în Lancrăm, județul Alba – transmite corespondenta Europa FM, Ioana Sfârlea.
Compania, care are fabrici în 3 orașe din țară și este furnizor de materie primă atât pentru mediul privat, cât și pentru autorități publice, și-a completat echipa cu circa 50 de muncitori vietnamezi.
Potrivit legislației în vigoare, unui cetăţean venit din afara spaţiului comunitar trebuie să i se asigure un salariu mediu pe economie, adică în jur de 4.200 de lei.
Astfel, odată veniți să lucreze în România, este posibil ca muncitorii vietnamezi să primească salarii mult mai mari față de cât câștigau la ei în țară, dar și față de cât câștigă un muncitor român.
Angajatorul spune, însă, că deși cheltuiala cu muncitorii vietnamezi este mai mare, aceștia sunt harnici şi foarte serioşi, productivitatea firmei fiind astfel mai mare.
Potrivit datelor oficiale, firma a ajuns la un număr de 570 de salariați la nivelul întregului grup, odată cu deschiderea celei de-a treia fabrici, iar salariul mediu oferit în companie este de 2.900 de lei.