Confidenţialitate

Muncitorii care au suferit arsuri în incendiul de la fabrica de prelucrare a țițeiului vor fi transferați în străinătate

Unul din muncitorii care au suferit arsuri în incediul din comuna Colgeac va fi transferat la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia. S-a obținut acceptul spitalului AKH Viena și pentru transferul celui de-al doilea pacient la această unitate.

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de folosirea fără respectarea normelor legale a unui aparat de sudură,  este concluzia premilimară anunțată de autorități.

Ambii muncitori au arsuri pe aproape 70% din suprafața corpului și au afectate căile respiratorii. Ministerul Sănătății anunță că unul dintre bărbați va fi transferat la Spitalul Militar ”Reine Astrid” din Belgia.

Pentru celălalt s-a primit acceptul de la centrul de mari arși AKH din Viena pentru că România nu are un astfel de centru. În prezent, cei doi sunt intubați și se află în secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Incendiul de la fabrica de prelucrare a țițeiului din comuna Colceag a afectat 700 de mp. Focul a afectat generalizat o hală în care se aflau birouri şi câteva utilaje.

Cei doi bărbaţi de 53, respectiv 59 de ani nu se aflau în hala afectată de flăcări, au fost răniți în timp ce încercau să stingă incendiul.

Autoritățile înceacă să afle acum cauza incendiului. Concluzia preliminară: folosirea unui aparat de sudură fără respectarea tuturor normelor de siguranță.