“Lucrează de la birou și este foarte disciplinată”, a declarat Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre Viorica Dăncilă, angajată a Băncii Naţionale, în funcţia de consultant.
Este prima dată când şeful Băncii Naţionale vorbeşte despre angajarea Vioricări Dăncilă la BNR. Declaraţiile lui nu explică, însă, angajarea. Dimpotrivă. Domnul Isărescu a spus într-o conferinţă de presă că fostul premier lucrează într-un domeniu nou, în care acum nu se pricepe.
”Domeniul în care dânsa lucrează, și anume Economia Verde, este un domeniu relativ nou, și pentru dânsa și pentru oricine. Împreună cu colegii studiază și, probabil că în toamnă, va termina o lucrare, va ieși în public cu materialul respectiv.”
Mugur Isărescu a mai fost întrebat dacă doamna Dăncilă lucrează de acasă sau de la birou.
”Lucrează la birou și este foarte disciplinată”.
Mai mult, guvernatorul BNR, a comparat-o pe Viorica Dăncilă, printre altele, cu Ursula Von der Layen.
”Avem șefă la FMI, șefă la Banca Centrală Europeană, șefă la Comisia Europeană.”
Viorica Dăncilă lucrează la Biroul Economie Verde la Banca Naţională. Salariul ei este de circa 16.000 de lei lunar. Iniţial, BNR a explicat că atât Viorica Dăncilă, cât şi Ioan Mircea Paşcu – şi el angajat recent la BNR – sunt foşti europarlamentari, şi că este nevoie de „oameni care deschid uşi în Europa”.
Liliana Nicolae