Confidenţialitate

Mugur Isarescu obtine al cincilea mandat de guvernator al Bancii Centrale

Plenul reunit al Parlamentului a validat candidații pentru Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.

Mugur Isărescu se află în fruntea acestei instituții de 24 de ani.

Iar obiectivele sale sunt: stabilitatea prețurilor, o creștere a creditării și trecerea la moneda euro în 2019.

Guvernatorul BNR spune că între obiectivele sale se află stabilitatea prețurilor, o creștere a creditării, trecerea la moneda euro în 2019 și intrarea României în Uniunea Bancară.

De asemenea, au fost audiați și avizați în Comisiile de Buget Finanțe candidații pentru conducerea Băncii Naționale.

Pentru funcția de prim-viceguvernator a fost avizat Florin Georgescu, iar pentru cele două funcții de viceguvernator au fost validate candidaturile lui Bogdan Olteanu care își păstrează, de fapt, funcția și Liviu Voinea, fost ministru al Finanțelor.

Între ceilalți membri ai Consiliului de Administrație al BNR au fost avizați Daniel Dăianu, fost membru al conducerii ASF, și Gheorghe Gherghina, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor.