Confidenţialitate

MS sesizează Parchetul în legătură cu neregulile descoperite la Spitalul de Oftalmologie din București

Neregulile de la Spitalul de Oftalmologie din București au fost raportate procurorurilor.

Ministerul Sănătății va sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 după ce a constatat că mai multe contracte ale unității cu diverse firme au fost încheiate ilegal.

Verificările au fost făcute de Corpul de Control al MS.

Corpul de Control susține că un spațiu destinat unui bufet de incintă a fost închiriat fără aprobarea Direcției de Sănătate Publică București.  

Lipsesc, de asemenea, caietul de sarcini al licitației și avizul Ministerului Sănătății.

La Spitalul de Oftalmologie au fost găsite două forme ale acelui contract care diferă una de cealaltă:   una bătută la mașina de scris, alta scrisă pe un calculator.

Corpul de Control a mai constatat că în perioada 2007 – 2011, managerul Spitalului Monica Pop a avut calitatea de angajat al acestei societăți, situație care contravine legii.

Să ne amintim, în plin scandal privind dezinfectanții Hexi Pharma,  Monica Pop se lăuda în fața jurnaliștilor cu activitatea sa de peste 2 decenii.

”Sunt directorul acestui spital de 23 de ani, manager de 23 de ani care a făcut operă de artă dintr-un spital 23 de ani în care au fost toate partidele politice la putere, ne-au lăsat toți miniștrii, am fost în relații bune cu toți. Spitalul ăsta este un spital de top”, spunea atunci Monica Pop.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O altă neregulă depistată în urma controlului vizează închirierea unui spațiu pentru înființarea unei farmacii în 1993.  Spitalul nu poate proba,  nici în acel caz,  respectarea prevederilor din contract.