Confidenţialitate

MS se mai poate aproviziona cu inca 3 milioane de doze de vaccin antigripal

Până acum au fost cumpărate 500 de mii de doze de ser care vor ajunge la medicii de familie din țară.

Prima etapă a campaniei de vaccinare ar urma să înceapă în a doua jumătate a lunii noiembrie, iar bugetul alocat este de 7 milioane de lei.

Ministerul Sănătăţii îndeamnă românii să se vaccineze împotriva gripei, în condțiile în care tot mai multe persoane refuză să se prezinte la medic pentru a fi imunizate.

Secretarul de stat Dorel Săndesc a declarat că gripa este o problemă majoră de sănătate publică și mulți dintre cei care se îmbolnăvesc ajung să dezvolte și forme severe ale virusului.

Ministerul a încheiat procedura de licitaţie pentru 500.000 de doze de vaccin, care vor fi direcţionate, din a doua parte a lunii noiembrie, către cabinetele medicilor de familie.

Numărul poate fi suplimentat în condițiile în care mai multe categorii de persoane beneficiază gratuit de vaccinare: copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani, gravidele şi persoanele vârstnice, dar și personalul medical.

Pentru celelalte persoane, vaccinarea costă între 20 şi 30 de lei.

Pentru a nu se îmbolnăvi, populația este sfătuită să respecte măsurile de igienă – să se spele pe mâini și să evite contactul cu zonele aglomerate, în perioadele de epidemie.