Izolarea, lipsa de educaţie şi neîncrederea în instituţiile statului sunt principalele motive pentru care oamenii cred în teroriile conspiraţiei, a spus la Europa FM , antropologul Radu Umbreș, invitat în emisiunea Piaţa Victoriei cu Alice Iacobescu.
”Cei care cred în teoriile conspirației au încredere redusă în instituții și în experți, în profesioniști. În studiul nostru am observat că oamenii care se simt mai izolați de societate cred mai mult în teoriile conspirației. Cei care nu se simt foarte apropiați de rude, de prieteni, și acești oameni putem vedea că pot să fie vulnerabili”.
Antropologul Radu Umbreș a explicat şi reticenţa unora faţă de vaccin.
”Pentru un om de rând, vaccinul poate să trezească un fel de frică, frică de efecte adverse. Oamenii au această tendință, sunt o grămadă de chestii profund naturale care te omoară, la fel cum sunt o grămadă de chestii artificiale care salvează viața. Însă, pe undeva în mintea noastră, simțim că un ceai de codița șoricelului cu siguranță face bine, în timp ce ți se prezintă o moleculă foarte complicată și ți se va băga în sânge chestia aia, vei avea, așa, o reacție de: O, Doamne, ce este acest lucru”.