Confidenţialitate

Motivația judecătorului care a respins redeschiderea dosarului Revoluției

Susțineri „profund eronate”, afirmații „nelegale”, soluții „netemeinice” – așa motivează judecătorul de cameră preliminară de ce a respins redeschiderea dosarului Revoluției în cazul fostului premier Petre Roman și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al televiziunii publice.

Cei doi ar fi urmat să fie acuzați de infracțiuni contra umanității.

Solicitarea procurorului general interimar a fost respinsă la sfârșitul lunii noiembrie de Înalta Curte.

Între timp, Bogdan Licu a fost propus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în funcția de prim-adjunct al procurorului general, iar la acest moment procedura este în curs.

Contrar celor descrise în rechizitoriul dosarului Revoluției, prin cererea sa procurorul general susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că ancheta nu stabileşte dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio – se arată în motivarea prin care a fost respinsă redeschiderea cauzei pentru Petre Roman și Teodor Brateș.

Și judecătorul continuă: aceste afirmaţii combat, nelegitim şi nelegal, întregul demers legal efectuat de către procuror prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.

Dosarul Revoluției a fost trimis în judecată după aproape 30 de ani.

Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Inculpații ar fi dezinformat prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului.

Din aceasta cauza, după 22 dec 1989, ar fi murit 862 de persoane, 2.150 ar fi fost rănite, sute de persoane ar fi fost lipsite de libertate și ar fi suferit vătămări psihice.

Primul termen în Dosarului Revoluției a avut loc în 29 noiembrie la instanța supremă, care a emis citații pentru 5.000 de persoane.

Instanța a stabilit un nou termen de judecată pentru 21 februarie 2020, ora 9:00.