„Chirurgul Mircea Beuran a transformat o instituţie de prestigiu în propria piaţă de desfacere pentru obținerea de venituri ilicite…”.
Așa motivează magistrații Tribunalului București decizia de a-l plasa pe doctor în arest la domiciliu.
Mircea Beuran este urmărit penal pentru că ar fi luat 10 mii de euro mită de la o colegă, căreia i-a promis un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.
Faptele sale se răsfrâng și asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale.
Prin acțiunile sale – luarea de mită – se intreţine iluzia că tinerii absolvenţi îşi pot cumpăra posturile.
„Nu întâmplător, poate, un număr alarmant de tineri (inclusiv absolvenţi ai instituţiilor de medicină) au ales să părăsească ţara, indicând corupţia drept principala cauză a acestui.
Că un post se cumpără, de cele mai multe ori, pe bani, o dovedeşte şi cazul de faţă”, mai spune instanța.
Magistrații explică „pericolul pe care inculpatul îl constituie pentru societate” astfel: lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor ar conduce la o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare și ar întâri credința în rândul populației că „toţi funcţionarii statului primesc mită”.