Confidenţialitate



Motivarea CCR despre verificarea OUG 13: Acţiunea DNA, excedând cadrului legal, a fost abuzivă


Motivarea CCR despre verificarea OUG 13: Acţiunea DNA, excedând cadrului legal, a fost abuzivă

CCR precizează, astăzi, în motivarea la decizia privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvern, că DNA şi-a arogat competenţe şi a excedat cadrul legal, acţiunea sa de verificare a OUG 13 fiind una abuzivă şi care a creat presiune asupra membrilor Guvernului.

„Curtea constată că prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată OUG 13, DNA și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj instituţional din perspectiva dispoziţiilor constituţionale ce consacră separaţia şi echilibrul puterilor în stat”, se arată în motivare.

Judecătorii CCR consideră că acțiunea Ministerului Public a încetat să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare, iar prin aceasta s-a creat o presiune asupra membrilor Guvernului care a afectat buna funcționare a acestei autorități, consecința fiind descurajarea/intimidarea Executivului de a-și exercita atribuțiile constituționale.

„Declanșarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiției, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcționari publici, secretari de stat și miniștri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare”, se precizează în motivarea CRR.

Judecătorii CCR au considerat că, sub imperiul unei temeri declanșate de activitatea de cercetare penală și de formularea unor viitoare acuzații care pot determina incidența răspunderii penale, Guvernul a fost blocat în activitatea sa de legiuitor.

„Prin conduita sa, Ministerul Public – PÎCCJ – DNA (…) şi-a arogat o competenţă pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare a unui act normativ, sub aspectul legalității și oportunității sale, ceea ce a afectat buna funcționare a Guvernului”, se mai arată în motivare.

CCR a admis în 27 februarie sesizarea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind conflictul juridic dintre Guvern şi DNA, referitor la anchetarea de către procurorii DNA a modului în care a fost elaborată OUG 13.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO