Confidenţialitate

Moțiunea simplă “26 mai vă cere demisia, domnule Meleşcanu!” a fost respinsă

Moțiunea simplă “26 mai vă cere demisia, domnule Meleşcanu!”, iniţiată de 34 de senatori PNL, USR şi PMP, a fost dezbătută, marți, în Senat.

Senatorii au respins moțiunea simplă cu 37 de voturi „pentru” adoptarea moțiunii și 69 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret, electronic.

“Ce s-a întâmplat în 26 mai, la secţiile de votare din diaspora, a fost picătura care a umplut paharul. Nu mai putem tolera proasta gestionare a MAE, a acestui minister-far responsabil de dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale şi de imaginea României, acest minister care suferă cumplit din cauza domnului Meleşcanu. (…)

Aţi eşuat lamentabil şi irevocabil în faţa cetăţenilor acestui stat în a le asigura dreptul fundamental de vot pe 26 mai. Vă cerem formal şi explicit să vă daţi demisia, domnule Meleşcanu! (…) Orice fărâmă de încredere din partea noastră faţă de dumneavoastră s-a spulberat pe 26 mai şi astăzi vă anunţăm că aţi rămas fără partener pe ringul de dans”, se arată în textul moţiunii simple, citit de senatorul USR Mihai Goţiu.