Moţiunea simplă iniţiată împotriva ministrului Sănătăţii va fi supusă votului, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.
Intitulat “Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, documentul a fost dezbătut marţi de aleșii camerei inferioare a legislativului.
Social-democrații susțin că ministrul Nelu Tătaru ‘se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi’.
“Sănătatea românilor este sau ar trebui să fie pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, a oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o listă interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. ‘Sănătatea nu este prioritate’ – ne spune ministrul PNL de la Finanţe. Tot din păcate, deşi nu ne aşteptam să fie altfel, s-a confirmat că un domeniu atât de tehnic precum sănătatea şi atât de important reprezintă unul din marile eşecuri ale Guvernului PNL cu costuri grave şi de neimaginat, cu repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor României. După ce fostul ministru al Sănătăţii a vrut să ‘privatizeze’ sănătatea, actualul ministru PNL al Sănătăţii se ocupă de ‘tunuri’, ‘vânzări de mască fără bon’, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte ‘tunuri’, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ”, se arată în textul moţiunii simple.
“La punctul trei se vorbeşte de demisie de onoare. Mă bucură să găsiţi la mine onoare! Cât despre demisie, aş fi vrut să mi-o ceară în martie – aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare. Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”, a spus ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru consideră că acuzele din moţiunea simplă sunt “dureroase”, în contextul în care de 30 de ani este în “slujba pacientului”.
“Am fost acuzat de numiri. Numirile s-au făcut conform legii. Nu poţi să ştii acea persoană în folclorul local ce are în spatele lui. (…) Nu mi-am pus rude în Consiliul de administraţie la Unifarm sau Antibiotice şi ştiţi foarte bine acest lucru şi am explicat în toate cazurile când a fost nevoie’, a explicat Tătaru.
Ministrul a spus că nu a interzis şi nu va interzice nicio testare care se face după un protocol, după o procedură, într-un cadru organizat, securizat medical.
Potrivit lui Nelu Tătaru, politicul “a intrat prea repede în joc”, iar “medicalul încă nu şi-a revenit”.
“Un sistem sanitar de 30 de ani dezgolit în această perioadă nu are nevoie încă o dată să fie tăvălit”, a subliniat ministrul Sănătăţii.
Deputatul PSD Florin Buicu a declarat că în guvernarea Orban – PNL Sănătatea nu reprezintă o prioritate, iar liderul deputaţilor social-democraţi Alfred Simonis a spus că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este “naşul programului naţional de cumetrie pe bani publici” şi i-a cerut acestuia să îl demită pe directorul Unifarm.
Liberala Antoneta Ioniţă le-a transmis reprezentanţilor PSD că au transformat pandemia de COVID-19 în motiv de campanie electorală, iar liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat că Nelu Tătaru este un erou naţional şi că PSD este principalul vinovat de creşterea numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
Reprezentanţii UDMR şi PMP au anunţat deja că nu votează moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii.