Camera Deputaţilor spune votului, miercuri, moţiunea simplă inițiată de Opoziție împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Intitulat “După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”, textul a fost dezbătut în şedinţa de marţi, în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Semnatarii moţiunii l-au acuzat pe ministru că este “incapabil” să se ridice la înălţimea funcţiei sale, gestionând dezastruos prevenţia, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în România, consemnează Agerpres.
“Aşa-zisele acţiuni întreprinse de ministrul Petre Daea, de la apariţia primului focar de pestă porcină africană în România (iulie 2017) şi până în prezent, au demonstrat că acesta nu dispune de calităţile, cunoştinţele, devotamentul şi responsabilitatea necesare unui ministru în funcţie. Actuala moţiune simplă vine să sancţioneze gravele derapaje din domeniul securităţii alimentare şi combaterii epizotiilor, atribut al ministrului conform Hotărârii de Guvern nr. 830/2016. Din momentul în care a apărut primul focar de pestă porcină africană în România, am auzit de la actualul ministru al Agriculturii doar scuze şi motivaţii despre cum nu poate sau de ce nu poate să acţioneze, pasând întreaga responsabilitate fie Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fie medicilor veterinari, fie Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, fie centrelor locale de combatere a bolilor, fie prefecţilor din judeţele respective”, susţin semnatarii moţiunii.
Potrivit acestora, “dezinteresul, ignoranţa, lipsa asumării de responsabilităţi, bâlbâiala autorităţilor, tardivitatea aplicării unor măsuri, blocarea luării unor măsuri, ascunderea probelor, dezinformările publice, neimplicarea unor factori instituţionali care aveau obligaţii legale în gestionarea crizei au generat haos şi au condus la neîncrederea populaţiei, a crescătorilor, a fermierilor şi a tuturor celor afectaţi în autorităţi şi în măsurile luate de acestea”.
Liberalii afirmă că lipsa de acţiune şi viziune a ministrului Agriculturii a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei, fiind afectate la acest moment, la nivel naţional, 13 judeţe, iar numărul localităţilor depăşind 200.
Potrivit iniţiatorilor, nici până acum nu se cunoaşte cuantumul exact al despăgubirilor pentru pagubele cauzate de pesta porcină africană.
“Încă de la începutul mandatului, domnul ministru ne-a demonstrat că are o aplecare specială asupra metafizicii oii, iar declaraţiile sale sunt celebre: ‘Oaia este o statuie vie, oaia a descoperit înălţimile şi le-a înnobilat, lângă oaie găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie’. În acelaşi spirit, în ultima perioadă, se pare că domnia sa a identificat şi modul de pătrundere a virusului pestei porcine africane în România, care ‘nu intră în ţară călare pe bicicletă sau cu paşaport’, precum şi vinovatul principal în această criză ca fiind ştiinţa. Nu mai putem asista la acest dezastru care se agravează pe zi ce trece! (…) În cei 2 ani de când a fost numit ministru al Agriculturii, domnul Daea a demonstrat că este incapabil să se ridice la înălţimea funcţiei sale. Românii nu mai au răbdare cu o astfel de abordare şi nu mai sunt dispuşi să îi acorde timp pentru îndreptare! Nu mai putem asista la acest dezastru continuu, care se adânceşte tot mai mult sub tutela ministrului Daea şi distruge agricultura românească!”, conchid parlamentarii PNL.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că ar fi o premieră mondială ca virusul pestei porcine să poată fi combătut printr-o moţiune simplă, menţionând că “nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară”.
Petre Daea a prezentat, în plen, pe ecranul pe care se afişează numărul de voturi, o expunere pe zile, cu grafice şi acţiuni pe care ministerul, instituţiile statului le-au luat pentru a preveni, a combate şi a eradica pesta porcină.
El a spus că nici ţări precum Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Rusia, Belarus, Georgia, Ucraina, Cehia, Ungaria, Bulgaria şi, mai curând, Belgia nu au fost în stare să facă faţă acestei boli.
“Nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară. Sub nicio formă! În 2012, acest virus mătura Ucraina toată, acest virus era la 20 de km de România. Zâmbetul dumneavoastră de sarcasm este dureros pentru cel care vede de aici, în momentul interpretării situaţiei extrem de delicate, cum ne raportăm la o situaţie dată în România, cum ne raportăm într-un moment extrem de dificil pentru ţară”, le-a spus Daea parlamentarilor.
Ministrul a adăugat că această dispută nu ajută pe nimeni.
“Această dispută nu ne ajută pe niciunul dintre noi. Iar dacă dumneavoastră credeţi, stimaţi parlamentari, fie că reuşiţi astăzi să zâmbiţi în momentul în care ţara plânge, atunci v-aţi luat voturile pe care le meritaţi, iar eu gândesc cu sufletul şi răspunderea că numai împreună acţionăm când apare o situaţie dificilă. (…) Cred că ar fi o premieră mondială că virusul din România s-a putut combate printr-o moţiune simplă”, a mai spus Daea.