Confidenţialitate


Moțiunea de cenzură, citită în Parlament. Votul se dă miercuri – VIDEO


Moțiunea de cenzură, citită în Parlament. Votul se dă miercuri – VIDEO

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, intitulată ”România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”, a fost citită duminică, în cadrul plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu este semnată de 222 parlamentari de la PSD şi ALDE.

La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 216 parlamentari.

În moţiune se menţionează că, la cinci luni de la instalarea Guvernului, coaliţia de guvernare a făcut o evaluare a activităţii Executivului, în urma căreia a decis să retragă sprijinul politic acordat Cabintelui.

Decizia a dus la demisia a 25 din cei 27 de membri ai Cabinetului, care au înţeles ”corect reponsabilitatea politică ce le revine în cadrul unei democraţii constituţionale”, menţionează textul.

Documentul vorbeşte în continuare de ”Guvernul” Ponta-Jianu-Grindeanu, pe care îi acuză de dispreţ faţă de regulile democratice ale funcţionării instituţiilor.

Iniţiatorii susţin că nu este vorba despre o moţiune PSD-ALDE, ci despre ”un act de responsabilitate politică pe care trebuie să îl facă Parlamentul României pentru a prezerva constituţionalitatea funcţionării democratice a statului, respectarea legii şi a votului cetăţenilor României”.

Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, însă este posibil ca o parte dintre aceştia să i se alăture lui Sorin Grindeanu.

https://www.europafm.ro/textul-motiunii-de-cenzura-e-gata-titlul-ei-romania-nu-poate-fi-confiscata/

https://www.europafm.ro/premierul-demite-toti-secretarii-de-stat-de-la-ministerul-dezvoltarii/


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…