Confidenţialitate

„Motanul încălțat” și „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, pe scena virtuală a Operei Naționale București de Ziua Copilului

Opera Națională București dedică prima săptămână a lunii iunie copiilor de pretutindeni. Astfel, în cadrul Seri de Operă Online vor fi transmise spectacolele „Motanul încălțat” și „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” ambele titluri de Cornel Trăilescu.

Luni, 1 iunie 2020, ora 18:30, veți putea urmări înregistrarea spectacolului pentru copii „Motanul încălțat” de Cornel Trăilescu, în regia lui Gelu Colceag, reprezentație din 09.02.2019.

Miercuri, 3 iunie, ora 18:30, va avea loc transmisia episodului dedicat spectacolului „Don Quijote” de Ludwig Minkus din cadrul seriei de documentare intitulată „Vocile Operei”.

Joi, 4 iunie 2020, ora 18:30, va fi difuzat spectacolul de balet „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” de Cornel Trăilescu, în coregrafia lui Francisc Valkay.

Prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea iubitorilor de operă cu spectacole difuzate online, în fiecare zi de luni, miercuri și joi a săptămânii. Ne dorim pe această cale, ca în această perioadă de grea încercare pentru toată lumea, să fim mai aprope unii de ceilalți prin muzică și cultură, pe care le susținem necondiționat.

Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.