Confidenţialitate

Motan infectat cu noul coronavirus în Spania, al 6-lea caz descoperit la nivel mondial

Primul caz al unei pisici infectate cu noul coronavirus în Spania a fost anunțat vineri, al şaselea din lume.

Negrito trăia alături de o familie în cadrul căreia mai multe persoane fuseseră diagnosticate cu COVID-19.

Întrucât motanul suferea şi de o afecţiune cardiacă, veterinarii au decis să îl eutanasieze.

Necropsia efectuată ulterior a confirmat infectare, deşi încărcătura virală era una redusă.

Oamenii pot transmite noul coronavirus pisicilor, care sunt victime colaterale ale acestei boli, a explicat Joaquin Segales, cercetător la CReSA din Catalonia, unde a fost descoperit acest caz.

Calea predominantă de transmitere a COVID-19 este de la om la om şi capacitatea felinelor de a transmite boala este neglijabilă, adică ele nu joacă un rol semnificativ în epidemiologia bolii, a adăugat expertul.

Potrivit lui, este aproape sigur că oamenii au infectat pisica şi nu invers.

Studii ştiinţifice publicate până în prezent atestă că pisicile sunt una dintre speciile de animale sensibile la infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2, la fel cum sunt şi alte animale, inclusiv hamsterii, dihorii, nurcile, primatele şi, într-o măsură mai redusă, câinii.