O grandioasă paradă militară a fost organizată în Piaţa Roşie de lângă Kremlin, miercuri, cu ocazia împlinirii a 73 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva naziştilor în al Doilea Război Mondial.
“9 mai uneşte toate generaţiile printr-o istorie a curajului. Fiecare familie are propriii eroi, ei trăiesc în inimile noastre”, a afirmat preşedintele Vladimir Putin, adăugând că generaţiile actuale se pleacă în faţa amintirii celor care nu s-au întors de la război şi a veteranilor. “Toate ţările, toate popoarele, au înţeles atunci că tocmai Uniunea Sovietică a fost cea care a determinat soarta celui de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat el.
Însoţit la eveniment de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, Vladimir Putin a susţinut că unii au încercat să rescrie istoria pentru a submina victoria Uniunii Sovietice.
URSS, a cărei moştenitoare este Rusia, a pierdut aproape 27 milioane de persoane în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Victoria din 1945 a fost ridicată la rang de mit fondator al patriotismului şi măreţiei ruseşti, notează Agerpres, care citează AFP.