Confidenţialitate

Moscova începe evacuarea cetățenilor ruși din Wuhan și suspendă legăturile feroviare cu China

Rusia intenționează să înceapă de astăzi operațiunea de evacuarea a propriilor cetățeni din orașul Wuhan și provincia Hubei, epicentrul epidemiei cu noul coronavirus, și suspendă circulația trenurilor de pasageri spre China, relatează Reuters.

Rusia, care are o frontieră cu o lungime de 4.300 de kilometri cu China, a confirmat săptămâna trecută primele două cazuri de infecție cu coronavirus, în Siberia. În ambele cazuri este vorba de cetățeni chinezi.

Forțele armate ruse vor începe de astăzi evacuarea cetățenilor ruși din Wuhan și Hubei. În această zonă locuiesc peste 600 de cetățeni ruși, a afirmat vicepremierul Tatiana Golikova.

Moscova a restricționat deja zborurile directe între China și Rusia, iar legăturile feroviare între cele două state au fost suspendate începând de la miezul nopții.

Ultimul tren între Beijing și Moscova a intrat fără pasageri pe teritoriul Rusiei, întrucât toți cei 136 de pasageri ai fost debarcați la frontiera sino-rusă, a relatat agenția RIA, adăugând că toți pasagerii erau de naționalitate chineză.

Rutele feroviare între Rusia şi China legau oraşele Beijing şi Moscova, Suifenhe şi Grodekovo, precum şi Chita şi Manzhouli.