Încă un atac al Moscovei la adresa Republicii Moldova. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, acuză autoritățile din Republica Moldova că folosesc criza energetică pentru a rezolva prin forță problema transnistreană. Declarația vine în contextul în care, de la 1 ianuarie, regiunea transnistreană nu va mai primi gaze rusești.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat în cadrul briefingului săptămânal, că Rusia va considera orice pericol la adresa cetățenilor ruși din regiunea transnistreană drept „un atac asupra Federației Ruse”.
„Rusia va reacţiona în mod corespunzător la orice provocări şi va asigura protecţia cetăţenilor săi, contingentului de menţinere a păcii, militarilor din grupul operativ al trupelor ruse şi depozitelor militare din localitatea Cobasna din Transnistria”, a spus reprezentanta diplomaţiei ruse.
Ea a adăugat că orice acţiuni care i-ar pune în pericol pe cetăţenii ruşi din Transnistria ar fi considerate atacuri contra Rusiei.
Transnistria nu va mai primi gaze rusești de la 1 ianuarie, după ce Federația Rusă a invocat neplata unei datorii de peste 700 milioane dolari. Este o datorie nerecunoscută de autoritățile de la Chișinău.
Parlamentul European i-a solicitat Rusiei să respecte independenţa Republicii Moldova, să înceteze destabilizările şi să retragă forţele militare de pe teritoriul ţării. În plus, acesta reiterează apelurile anterioare pentru distrugerea tuturor muniţiilor depozitate în comuna Cobasna.
Sursa foto: Shutterstock