Confidenţialitate

Monica Niculescu s-a retras din turneul olimpic de tenis

Monica Niculescu și-a anunțat retragerea din competiția de la Rio, din cauza unei accidentări, iar România nu mai are astfel nicio jucătoare de tenis pe tabloul de simplu.

Clasată pe locul al 58-lea mondial, ea a anunțat pe Twitter că simte dureri la spate și nu vrea să riște agravarea lor. Monica Niculescu o învinsese în primul tur pe Veronica Cepede Royg din Paraguay și urma să joace mai departe cu rusoaica Svetlana Kuznetova, a 10-a în ierarhia WTA.

Amintim, Irina Begu și Andreea Mitu au fost și ele eliminate în prima manșă, iar Simona Halep nu participă la Jocurile Olimpice de teama virusului Zika.