Confidenţialitate


Monede vechi de peste 500 de ani, descoperite de un bucureștean în Dâmbovița


Monede vechi de peste 500 de ani, descoperite de un bucureștean în Dâmbovița

Un bărbat din București, care are detector de metale, a descoperit astăzi aproape 1.000 de monede vechi de peste 500 de ani, în zona localității Sabiești, din județul Dâmbovița. Polițiștii, muzeografii și arheologii au mers la locul descoperirii pentru a le fi predat tezaurul.

Potrivit Poliției Dâmbovița, politiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu un criminalist și doi arheologi de la Complexul Muzeal Curtea Domnească, din Târgoviște, au acordat sprijin reprezentantilor Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Dambovița, pentru a intra în posesia a peste 980 de monede.

„Din primele verificări, se pare că monedele datează din perioada 1500-1600 d. Ch și ar fi de origine spaniolă, românească, poloneză și turcă”, se arată în comunicatul de presă al Poliției Dâmbovița.

Sursa citată precizează că persoanele care au găsit monedele dețin în mod legal detectoare de metale.

În privința monedelor găsite, s-a stabilit că locul unde au fost acestea descoperite nu face parte din categoria siturilor arheologice.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…