Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, 22 martie – 04 aprilie 2021.
Până în data de 26 martie, vremea se va menţine deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie, cu temperaturi maxime de 3…8 grade şi minime de -5…-2 grade.
Ulterior valorile termice vor fi în creştere semnificativă, vor deveni apropiate de cele climatologic specifice perioadei şi, cu mici oscilaţii, se vor menţine în jurul normelor până la finalul celor două săptămâni; astfel, ziua vor fi 9…13 grade, iar pe timpul nopţilor 1…3 grade, în medie (posibil mai rece în dimineţile de 1 şi 2 aprilie).
La începutul perioadei (22-24 martie), local şi temporar vor fi precipitaţii slabe, mai ales ninsori şi lapoviţă. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 29 martie, dar cu precădere în ultimele zile ale intervalului de referinţă.
Foto: Unsplash