Confidenţialitate

Moldova: În următoarele zile, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit

Meteorologii ANM au emis o prognoză meteo pentru perioada 31 mai – 13 iunie, valabilă în Moldova.

Până în data de 3 iunie vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, în special în cursul zilelor când se vor înregistra valori maxime în medie cuprinse între 15 și 18 grade, iar pe timpul nopților media minimelor va fi de 8…9 grade.

Apoi, valorile termice vor fi în creștere ușoară și treptată, astfel încât la sfârșitul primei săptămâni vor ajunge la medii diurne de 20…22 de grade și de 10…11 grade, la cele nocturne.

Ulterior, cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, maxime în medie de 23…25 de grade și minime medii de 12…13 grade.

Intervale de timp cu fenomene asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala mai frecvent în primele trei zile ale intervalului, când local se vor cumula și cantităţi de apă mai însemnate.

Averse, în general slabe cantitativ, vor apărea cu caracter temporar și pe spații mai mici și în restul perioadei de referință.

Foto: Danielle Dolson/Unsplash