Confidenţialitate

MOL România pierde definitiv procesul cu Consiliul Concurenței. Compania este obligată să plătească peste 64 de milioane de lei

Consiliul Concurenței câștigă o primă bătălie în războiul cu mai multe companii de pe piața carburanților – acuzate că s-au înțeles între ele să scoată de pe piață un sortiment de benzină, în același timp.

Înalta Curte a decis definitiv că MOL România a încălcat legea concurenței, iar judecătorii au decis că trebuie să plătească peste 64 de milioane de lei.

Amenda era însă mult mai mare, dar instanța a decis reducerea ei cu 20%.

Președintele Consiliului Concurenței – Bogdan Chirițoiu se declară mulțumit de decizia instanței.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

La sfârșitul anului 2011, 6 companii – între care MOL România, OMV Petrom, Rompetrol și Lukoil – au fost sancționate de Consiliul Concurenței cu o amendă totată de 205 milioane euro.

Acuzația: s-au înțeles între ele să retragă de pe piață, în același timp, un sortiment de benzină, considerat neprofitabil.

Bogdan Chirițoiu spune că toate firmele au contestat amenda, însă e de părere că judecătorii ar putea decide în defavoarea lor.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

SC OMV Petrom SA (la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) a primit o amendă de 366,5 milioane de lei.

SC OMV Petrom Marketing SRL (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) a fost amendată cu 137,2 milioane de lei, în timp ce SC Rompetrol Downstream SRL a primit o amendă de 159,5 milioane de lei. SC Lukoil Romania SRL a fost amendată cu 136,8 milioane de lei, în timp ce SC MOL Romania Petroleum Products SRL cu 80,2 milioane de lei şi SC ENI Romania SRL cu 11,1 milioane de lei.

Amenzile au fost executate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi contestate în instanţă de către companii