Confidenţialitate

Moise Guran: ”Tot acest atac împotriva Codruței Kovesi, chiar dacă ea reușește să ajungă procuror european, poate ricoșa foarte periculos în suspendarea fondurilor europene”

În comentariul său din prima ediție a emisiunii Piața Victoriei, de la Europa FM, Moise Guran se teme că,după alegeri, Comisia Europeană ar putea să sancționeze Bucureștiul prin suspendarea dreptului de vot și a fondurilor europene.

„Da, s-a schimbat trendul. Ceea ce are fi fost de neconceput până în 2016, deși din 2014 exista așa, un aer, acum a devenit filosofie politică. Asta este filosofia cu care PSD își va face campanie doi ani de zile. Mai mult decât atât, să vedeți cum va fi când va veni Comisia Europeană și va spune că România nu mai îndeplinește condițiile pentru a primi fonduri europene. Prima condiție e o Justiție liberă care să ți le apere.

În momentul în care spun MCV-ul, Comisia de la Veneția, GRECO că secția aceasta specială este instrument politicf de presiuni asupra magistraților s-a terminat. Tot acest atac împotriva Codruței Kovesi – chiar dacă ea reușește să ajungă procuror european – poate ricoșa foarte periculos în suspendarea fondurilor europene”, spune Moise Guran.