Toamna debutează la Europa FM cu noutăți în grila de emisiuni, din 26 august. În fiecare vineri, între 13:15 și 14:00, Moise Guran și Vlad Petreanu fac pe ‘Avocatul Diavolului’ – o nouă emisiune care aduce în prim plan unul dintre cele mai tonice mixuri de personalități din FM-ul românesc.
Cei doi vor dezbate teme de actualitate, susținându-și punctele de vedere, diametral opuse. Emisiunea este una interactivă, ascultătorii vor intra în direct pentru a-și exprima opiniile și vor înclina balanța în favoarea unuia sau altuia dintre cei doi realizatori Europa FM.
‘Va fi ca în filmele americane. Eu și Vlad simulăm, de fapt, un duel avocățesc iar ascultătorii vor fi jurații. Important este, însă, că vom dezbate teme de actualitate din politică, din familie, din societatea românească – în general’, spune Moise Guran.
Vlad Petreanu explică faptul că emisiunea va dezbate subiecte controversate, în care adevărul nu este niciodată definit în alb sau negru: ‘E o emisiune care este în căutarea adevărului, iar adevărul poate avea numeroase fațete, nuanțe. Vor exista păreri pro și contra pentru fiecare subiect pe care îl abordăm, dar adeseori călătoria spre adevăr este mai importantă decât destinația în sine, mai ales atunci când negrul nu e niciodată atât de negru, iar albul niciodată atât de alb.’