“Atunci când oamenii fac prea multe prostii apar crizele. Economice, financiare, ele au rolul de a corecta greșelile care, cu cât ajung să fie mai mari, cu atât implică mai mult riscul unui colaps general.
Criza financiară nu reprezintă doar o lipsă de bani, ci este, de regulă, o lipsă a banilor creați anterior printr-o formă de credit și care, în realitate, nu mai există sau nu au existat niciodată, deși ei deja au plătit case, salarii sau plasamente speculative.
O pandemie, o criză sanitară sau chiar o bulă imobiliară nu pot fi cauze, ci doar declanșatoare ale unei crize financiare. Cauzele sunt întotdeauna structurale și sunt acolo dinainte, așteptând pretextul crizei care, a dovedit-o istoria, este inevitabilă chiar și în economiile centralizate, comuniste”, a spus Moise Guran în emisiunea Rock&Talk la Europa FM.