“Cel mai grav lucru dintre toate este bullyingul și agresiunea pe care o parte a domnilor și doamnelor profesori îl fac asupra elevilor și al studenților.
Pentru că cel mai des astfel de oameni își maschează prin comportamentul autoritarist incompetența, ei nici nu și-au dat seama că odată cu desfășurarea cursurilor online vor ajunge pe internet.
Problema este că și înainte copiii îi filmau și-i puneau pe internet, dar, la fel ca și acum, vinovați de asta erau tot copiii, nu profesori care, prin lipsa lor de educație și bun simț, rușinează pur și simplu condiția umană, darmite catedra, profesia și, bineînțeles, pe ceilalți educatori.
Astfel de cazuri încă sunt tolerate în învățământul românesc și nimeni, oricâtă simpatie ar avea pentru profesori în general, nu va putea aduce argumente că sunt puțini, că nu sunt reprezentativi, atâta vreme cât sunt.
De fapt, nimic nu poate începe într-adevăr în România, fără o reformă a modului în care sunt admiși, dar mai ales eliminați de la catedră cei care într-adevăr nu au ce să caute acolo.
Avem, poate, cu toții tendința de a-i judeca pe profesorii copiilor noștri fie ca și cum ar fi toți domnul Trandafir, fie ca și cum ar fi toți Viorica Dăncilă.
Eu, însumi, mă încăpățânez să cred că există o majoritate tăcută a lor mai apropiată de domnul Trandafir. În realitate, probabil că cei mai mulți nu-s nici una nici cealaltă.
Probabil, la fel ca toți bugetarii, în general, sau la fel ca pensionarii, profesorii s-au complăcut și ei în postura de masă de manevră electorală, tranzacționată de politicieni cu sindicatele – salarii și posturi, pentru liniște și lipsă de reformă, inclusiv prin acceptarea pilelor și a incompetenței.
Atunci când acea majoritate nu va mai fi tăcută, poate dreptul fundamental la educație al copiilor României, nu va mai fi unul gol de conținut”, este de părere Moise Guran.
