Confidenţialitate

Moise Guran, la Piața Victoriei: Mi-e teamă că mai mult de 5 milioane de români nu vor dori să se vaccineze anul acesta | VIDEO

Invitatul Ioanei Ene Dogioiu la Piața Victoriei a fost de această dată  Moise Guran, pentru a discuta despre primul an de pandemie și campania de vaccinare care ar putea să ne scape de o prelungire a restricțiilor.

Chiar dacă suntemîntr-un al treilea val al pandemiei, cel puțin acum știm ce avem de făcut, spune Moise Guran:

„Acum măcar știm despre ce vorbim, chiar dacă nu înțelegem foarte bine ce înseană coronavirus, boala COVID. Măcar știm câteva lucruri despre cum poate fi tratat, avem vaccinuri și, cel mai important, am învățat să trăim și să muncim cu virusul ăsta. (…) Starea națiunii este într-o criză sanitară mondială, dar mai bine decât la început.”

Cât despre oboseala pandemică, un concept tot mai des folosit în ultima perioadă, Moise Guran spune că aceasta s-a instalat încă din vremea stării de urgență. Acum e vorba mai degrabă de o rezistență din partea negaționiștilor, care nu fac altceva decât să prelungească pandemia de COVID, lucru asemănător cu pandemia de gripă spaniolă:

„Oboseala pandemică a existat după cele două luni de carantină. La un an de la debutul pandemiei, oamenii s-au împărțit: unii care s-au adaptat cu acest mod de viață, conștienți de riscuri și optimiști de când au apărut vaccinurile, și alții care au negat de la început, continuă să nege și complică lucrurile și duc această pandemie, așa cum s-a întâmplat și la gripa spaniolă în 1918. Tulpina aia s-a mutat până în anii ’50 și a continuat să facă victime. Pare că asta se va întâmpla și acum pentru că o bună parte a omenirii nu a evoluat suficient de mult din punct de vedere al alfabetismului funcțional.”

Am putea să scădem șansele ca această pandemie să se prelungească dacă ne vaccinăm anti-COVID, dar și aici avem de a face cu o problemă, susține Moise Guran:

„Eu cred că vom fi norocoși dacă vom ajunge la 3 milioane de oameni vaccinați până la începutul verii. Mi-e teamă că mai mult de 5 milioane de români nu vor dori să se vaccineze anul acesta, cu toate că vom avea suficiente vaccinuri.”

Totul ține de modul în care autoritățile vor adapta strategia de vaccinare, mai spune Moise Guran, la Piața Victoriei:

”Dacă nu vor schimba în vreun fel modul în care este concepută vaccinarea, ea va decurge foarte greu. Jumătate din țara noastră este rurală. Satul în care locuiesc s-au vaccinat doi oameni. Există o problemă cu medicii de familie, unii nu vor să-i înscrie pe oameni la vaccinare, alții au avut probleme în a ajunge să se vaccineze, cu toate că au avut dreptul.”

O soluție pentru a crește rata de vaccinare ar fi ca oamenii să nu se mai chinuie cu programările individuale, ci acestea să fie făcute automat, iar populația anunțată când să se prezinte la vaccinare, susține Moise Guran:

„Cred că cel mai bine ar fi ca autoritățile să înscrie automat toată populația la vaccinare, iar cine nu vrea, să fie rechemat la vaccinare, fără a face vaccinul obligatoriu. Este singura șansă să ajungem undeva poate la începutul anului viitor la o vaccinare de 70% din populație.”

Urmăriți în continuare emisiunea integrală