Confidenţialitate

Modulul rusesc Nauka, cuplat la ISS

După mai mult de un deceniu de întârzieri, noul modul ştiinţific rusesc Nauka a andocat cu succes, joi, la Staţia Spaţială Internaţională.

“Contact confirmat al modulului laborator polivalent Nauka cu modulul de serviciu Zvezda al Staţiei Spaţiale Internaţionale”, a anunţat Roskosmos pe contul său de Twitter.

O lungă perioadă de timp nu a fost clar dacă acest laborator cu lungimea de 13 metri şi greutatea de peste 20 de tone va fi vreodată folosit.

Mai multe lansări au fost anulate din cauza unor probleme tehnice sau pur şi simplu din lipsa banilor.

Modulul spaţial Nauka a fost lansat în urmă cu o săptămână, cu o rachetă Proton-M, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan.