Confidenţialitate

Modificarea codurilor penale, în dezbaterea comisiei Iordache

Comisia specială parlamentară condusă de social-democratul Florin Iordache începe, miercuri, dezbaterile generale asupra modificărilor codurilor penale, relatează Agerpres.

Potrivit ordinii de zi, începând cu ora 12.00, vor avea loc dezbaterile generale asupra iniţiativelor legislative de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal, Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală şi Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În urmă cu două săptămâni, membrii comisiei au decis ca cele trei iniţiative legislative pentru modificarea codurilor depuse la Biroul permanent al Senatului să fie supuse dezbaterilor. S-a dat termen două săptămâni pentru ca toţi cei care doresc să depună amendamente să poată face acest lucru.

Urmează să fie invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai CSM – Secţia de judecători şi Secţia de procurori, ai Ministerului Justiţiei, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Parchetului General, ai Asociaţiei Magistraţilor, ai Uniunii Naţionale a Judecătorilor, ai Forumului Judecătorilor, ai asociaţiilor procurorilor, Uniunii Naţionale a Barourilor şi reprezentanţi ai mediului academic.

Florin Iordache este artizanul schimării legilor Justiției.