Confidenţialitate

Modificarea codurilor penale, a doua dezbatere publică la Ministerul Justiţiei

La Ministrul Justiţiei, are loc luni cea de-a doua dezbatere pe tema modificării legislației penale.

Ministrul Tudorel Toader a anunțat săptămâna trecută că proiectele privind punerea în acord a Codurilor penale cu deciziile Curţii Constituţionale, dar și cele privind transpunerea unor directive europene (care se referă la confiscarea extinsă și protecţia victimelor infracţiunii) sunt gata.

De asemnea, Tudorel Toader a precizat că se lucrează la pachetul celor trei legi privind justiţia, respectiv: Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.

După ce vor fi discutate astăzi cu specialiștii, proiectele de lege vor fi înaintate Guvernului.

În ultimele săptămâni președintele PSD Liviu Dragnea i-a reproșat ministrului Justiției că nu trimite mai repede la Parlament proiectele de lege privind modificarea legislației penale.

Premierul Sorin Grindeanu i-a luat însă apărarea lui Tudorel Toader precizând că ele nu vor fi înaintate Parlamentului până ce nu sunt dezbătute public.