Confidenţialitate

Modernizarea căii ferate Constanța – Mangalia ar costa 160 de milioane de euro

Modernizarea tronsonului de cale ferată Constanța – Mangalia ar necesita o investiție de aproximativ 160 de milioane de euro, afirmă directorul general al CFR SA, Marius Chiper.

Tronsonul este lung de 43 de kilometri. În prezent, din cauza infrastructurii vechi, trenurile circulă cu o viteză medie de 20 de km/h.

Investiția este necesară în condițiile în care linia de cale ferată București – Constanța a fost modernizată, iar trenurile fac acum aproape două ore de la București până la Constanța, față de patru ore cât făceau înainte.

Modernizarea căii ferate București – Constanța a costat aproape un miliard de euro, iar lucrările au durat aproximativ 10 ani.

Însă ideea de modernizare a tronsonului Constanța – Mangalia rămâne la stadiul de intenție, pentru că CFR nu a venit cu un termen pentru demararea lucrărilor și nici nu există un studiu de fezabilitate pentru un astfel de proiect.

 

”Investiţiile suplimentare pentru modernizarea secţiunii Constanţa-Mangalia le estimăm la 160 milioane euro. E o linie importantă doar în sezon. Vrem sa facem parteneriate public-private cu firmele interesate, pentru a putea moderniza secţiunea respectivă”, a declarat Marius Chiper.

Având în vedere că trenurile merg foarte încet între Constanța și Mangalia, CFR Călători a pierdut foarte mulți pasageri în ultimii ani. Turiștii care merg vara la mare au preferat să meargă până la Mangalia cu transportatorii rutieri care sunt și mai ieftini.

 

CFR Călători mizează acum pe faptul că între București și Constanța trenurile ajung în doar două ore. În plus, în perioada 9 iunie – 13 septembrie vor cicula spre litoral 40 de trenuri suplimentare. 11 dintre acestea vor merge până la Mangalia și vor opri în toate stațiunile importante.

De exemplu, trei dintre trenuri vor asigura legătura directp dintre Brașov și Constanța. Pentru locuitorii din Sighetu Marmaţiei legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare- Mangalia.

 

 

Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare şi prize, iar Trenurile Litoral Bucureşti – Constanţa şi retur, au în compunere şi vagon bar.

Cât costă călătoria până la mare

 

CFR Călători anunță și reduceri pentru turiștii care vor merge la mare cu trenul/

Prețul întreg pentru o călătorie București – Constanța, fără reduceri, este de 33,40 la tren Regio și de 60 lei la tren IR.

Un bilet dus-întors are 10% reducere și costă la clasa a doua 60,90 lei la tren Regio și 108,80 lei la tren IR. Dacă biletele vor fi cumpărate anticipat cu 21 de zile sau peste reducerea este de 25% – adică 46 lei la tren IR și 26,05 lei la tren Regio.

Vor fi oferte și pentru cei care cumpăra bilete în grup sau online. Pentru un minigrup de 2 – 5 persoane reducerea e de până la 25%.

Pentru elevi și studenți, o călătorie la Trenul Tineretului, Bucureşti – Constanţa biletul este de 18,65 lei.