Confidenţialitate

Mlaștina Satchinez, laleaua pestriță – câteva dintre minunile naturii pe care le poți admira lângă Timișoara

Pe 1 aprilie se sărbătorește Ziua Păsărilor, ocazie numai bună să vă facem o invitație în natură, pentru a vă bucura și de spectacolul migrației de primăvară. Și, așa cum am promis, continuăm să vă facem recomandări de petrecere a timpului liber în arii protejate aflate la nu mai mult de 50 de km de orașe.

Astăzi ajungem la Timișoara, în preajma căreia se află mai multe astfel de zone protejate. Începem cu, aflată în nord-vestul orașului, la vreo 40 și ceva de minute de mers cu mașina. Dacă nu aveți autoturism personal, trebuie să știți că mai multe microbuze fac legătura între cele două localități.

Mlaștinii Satchinez i se mai spune și Delta Banatului și a fost declarată arie protejată încă din 1942. Ornitologii au observant în acest loc peste 150 de specii de păsări, dintre care 32 sunt protejate la nivel european. Printre păsările care se pot observa destul de ușor se numără egretele, stârcii, ghirighițele sau cormoranii. Dacă aveți binoclu sau un aparat foto și vă înarmați cu puțină răbdare, puteți observa și păsări răpitoare precum eretele de stuf sau șoimul călător. În trecut, membrii Asociației Excelsior din Arad au organizat tururi în Mlaștinile Satchinez și poate n-ar fi rău să îi contactați.

La sud-est de Timișoara, la mai puțin de 40 de minute de mers cu mașina, se află Lunca Pogănișului. Cea mai spectaculoasă și rară specie ce poate fi întâlnită în această rezervație este laleaua pestriță. Vorbim despre o plantă mediteraneană, cu flori cu petale purpurii și puncte albicioase. Specia este ocrotită la nivel European, așadar, vă rugăm să o admirați și să îi faceți fotografii. Atât.

În fine, chiar dacă nu sunt arii protejate (cel puțin deocamdată), mai multe ONG-uri consideră ca Pădurea Verde din Timișoara și malurile Begăi merită vizitate. Alexandru Rădac este biolog și membru al Asociației Bio-Team.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În mod oarecum neașteptat, în multe orașe ale României sunt zone care pot crește calitatea vieții locuitorilor și, implicit, merită protejate. Daca vreți să aflați mai multe despre ele, căutați pe Facebook “Rețeaua pentru Natură Urbană”.

Ascultă mai jos cea mai recentă ediție Misunea Verde:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.