Confidenţialitate

Mixich: 5% din numărul total de testări astăzi înseamnă mai mult decât în martie-aprilie | AUDIO

Expertul în sănătate Vlad Mixich spune că infecţiile de coronavirus sunt evident în creştere, chiar dacă procentul cazurilor pozitive a rămas similar cu cel din timpul stării de urgenţă.

Pentru că testările vizează mai multe categorii de persoane, e mai greu să găseşti astăzi 5% dintre cei testaţi pozitiv, a spus Vlad Mixich la Europa FM:

Atunci se testa mult mai țintit, oamenii care erau testați erau fie cu simptome, fie veniți din zone cu multe cazuri, fie contacți ale unor persoane deja diagnosticate. Astăzi, numărul de teste și bazinul testărilor este mult mai diluat.

Se testează și cei care vor să intre în spital pentru alte afecțiuni, ne testăm dacă vrem să mergem în vacanță, în Grecia, Austria. Așadar, 5% din numărul total de testări astăzi înseamnă, în realitate, mai mult decât însemna 5% în martie-aprilie. 

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vlad Mixich mai spune că una dintre cele mai importante statistici de urmărit în această perioadă este numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă. Conform raportării de marți, sunt 297 de persoane la ATI, cel mai mare număr de la debutul pandemiei.

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.