Zeci de mii de oameni au luat parte la evenimentul din centrul Chișinăului, pentru a transmite că vor în Uniunea Europeană.
„Moldovenii sunt europeni” – a fost și mesajul președintei Maia Sandu. A fost prezentă și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.
Cu steaguri ale Uniunii Europene și ale Republicii Moldova, zeci de mii de oameni s-au adunat duminică dimineață în Piața Marii Adunări Naționale.
S-a intonat imnul Europei, iar înainte de susține un discurs pe scena amplasată în mijlocul evenimentelor președinta Maia Sandu a făcut o baie de mulțime, oamenii prezenți la miting aclamând-o pe lidera de la Chișinău.
Adunarea este organizată în preajma Summitului Comunității Politice Europene care va avea loc în Republica Moldova la 1 iunie. Maia Sandu a mai spus că aderarea la Uniunea Europeană va înseamna dezvoltare Republica Moldova.
Un mesaj de susținere pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană a avut și Roberta Metsola, care a rostit un scurt mesaj în limba română.
„Moldova alege Europa, iar acest lucru trebuie respectat. E important și pentru blocul comunitar să aibă Moldova printre statele membre”, a transmis, de asemenea, președinta Parlamentului European.