Confidenţialitate

Misiunea Verde: Vulturul bărbos reintrodus în România de organizația Balcanii Verzi din Bulgaria | AUDIO

Știați că pagubele făcute de boli precum gripa porcină (și nu numai) puteau fi considerabil mai mici dacă în România și în țările învecinate ar mai fi trăit populații semnificative de vulturi? Dacă nu ar fi dispărut în urmă cu aproximativ 100 de ani, păsările s-ar fi hrănit cu cadavrele animalelor bolnave și ar fi încetinit răspândirea virusului.

Partea bună este că, în ultimii ani, vulturii au reînceput să apară și pe cerul României, mulțumită unei organizații din Bulgaria, pe nume Balcanii Verzi. După ani de zile în care au fost înmulțiți în captivitate, din luna septembrie, au fost eliberate primele exemplare de vultur bărbos (sau zăgan, cum îi spuneau românii). De monitorizarea vulturilor, care vor ajunge în România (și, la nevoie, de tratarea celor răniți sau slăbiți) se va ocupa Grupul Milvus, organizație cu sediul în Târgu Mureș. ONG-ul este specializat în salvarea animalelor sălbatice, mai ales a păsărilor, și, spun specialiștii, reintroducerea vulturilor nu se poate face fără cooperare internațională.

Victor Marin, de la Asociația Parcul Natural Văcărești, a stat de vorbă cu Yana Andonova, biolog la Balcanii Verzi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Exceptând vulturul egiptean, celelalte 3 specii reintroduse în Balcani au anvergura aripilor mai mare 2,5 metri și nu sunt periculoase pentru om. Au dispărut din mai toată Europa în urmă cu aproximativ un secol, în principal, din cauza pierderii habitatului. În plus, teama și necunoașterea i-a făcut pe oameni să-i otrăvească sau să-i vâneze.

Puteți asculta interviul integral despre reintroducerea vulturilor pe canalul de YouTube al Asociației Parcul Natural Văcărești. Informații despre acest subiect găsiți și pe pagina de Facebook Rețeaua pentru Natură Urbană.

Ascultă mai jos cea mai recentă ediție Misunea Verde:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.