Beatrice Mahler, medic primar pneumolog și Directorul Institutului “Marius Nasta” din București a precizat la Misiunea Verde că organismul uman se adaptează la traiul în zone poluate, dar cu niște costuri.
„Sunt persoane care au un anumit determinism genetic, ceea ce înseamnă că dacă ar trăi într-un mediu curat, probabil ar fi sănătoase toată viața. Dar dacă trăiesc într-un mediu cu poluanți, acele particule determină niște modificări la nivelul genomului, a miezului celulei, care se divide diferit și anormal și acela este punctul de la care pleacă dezvoltarea unei celule canceroase”, a explicat aceasta.
Potrivit lui Beatrice Mahler, măștile de protecție pe care le-am purtat în timpul pandemiei pot fi de folos celor cu afecțiuni pulmonare atunci când atmosfera este foarte încărcată. Nu sunt însă de prea mare folos persoanelor sănătoase care vor să se ferească de aerul poluat.
Ascultă mai jos cea mai recentă ediție Misunea Verde: