Confidenţialitate

Misiunea Verde: România a pierdut un nou proces la CEDO. Trebuie să plătească peste 360 de mii de euro către mai mulți proprietari de păduri | AUDIO

Aproape toate ariile protejate ale României au în componența lor și terenuri private. În cele 13 parcuri naționale ale României, o parte dintre cei cărora comuniștii le-au confiscat pământurile au primit înapoi terenuri aflate în zonele de protecție. Pe de altă parte, înaintea aderării la Uniunea Europeană, statul român a înființat mai multe situri Natura 2000. Din nou, o bună parte dintre acestea se suprapun peste terenuri private.

Ariile protejate înseamnă aer curat, apă curată și sol curat. Ariile protejate înseamnă sănătate și posibilitatea de reduce efectele schimbărilor climatice. Dar inevitabil, ariile protejate au adus și restricții pentru proprietarii terenurilor din zonele respective. De pildă, unui proprietar i se poate interzice să taie lemne din pădurea care, altfel, îi aparține.

Pentru a compensa aceste interdicții, statul român s-a angajat să le plătească proprietarilor o redevență anuală. Pare o înțelegere echitabilă, nu-i așa? Doar în teorie.

În practică, România a pierdut la CEDO un nou proces. De data aceasta, trebuie despăgubiți cu peste 360 de mii de euro mai mulți proprietari care nu şi-au exploatat pădurile. Motivul? De mai bine de un deceniu, statul român nu publică normele prin care proprietarilor de terenuri din siturile Natura 2000 li se pot acorda compensații.

Florin Stoican este președintele Asociației Kogaion, cea care a înființat Parcul Național Buila-Vânturarița, singurul parc național înființat ca urmare a unei inițiative civice. Până nu de mult, a fost și președintele Asociației Parcul Natural Văcărești, cea care a înființat singura arie protejată urbană a României. Florin Stoican spune că situațiile în care statul român nu-și respectă propriile legi sunt frecvente.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și mai spune Florin Stoican, lucrurile ar sta altfel dacă oamenii ar înțelege că, pe lângă aer sau sol curat, protejarea naturii poate aduce și beneficii economice. Altele decât subvențiile acordate de stat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Desigur, pe termen lung, educația este cea mai eficientă metodă de protejare a mediului. E foarte important ca oamenii să conștientizeze importanța existenței ariilor protejate, precum și legătura dintre acestea și apa pe care o bem sau aerul pe care îl respirăm. La fel de importantă este și o relație onestă între stat și cetățenii săi, în care ambele părți respectă legile aflate în vigoare.

Ascultă mai jos cea mai recentă ediție Misunea Verde:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock